Blog

Master Plan pentru Satu Mare!
După cum se știe, în cadrul evenimentului de Lansare a candidaturii mele la Primăria municipiului Satu Mare, am făcut publică ideea de a agrea împreună cu toate partidele care doresc să acceadă în administrația locală, un #MasterPlan pentru Satu Mare.
➡️ În opinia mea, un Master Plan înseamnă un set de proiecte prioritare pentru municipiul nostru, pe care toate formațiunile politice să ni-l asumăm, garantând că îl vom pune în aplicare indiferent care va fi structura majoritară a administrației locale la acel moment.
➡️ Acest lucru lipsește cu desăvârșire în comunitatea noastră, însă cu toții îi observăm necesitatea.
Toți reprezentanții partidelor pretind că știu problemele și prioritățile municipiului Satu Mare, pretind că știu cum să le rezolve, dar imediat după ce ajung să ocupe funcții în administrația locală, prioritățile lor sunt cu totul altele.
➡️ Din acest motiv, consider că este important să promovăm ideea de Master Plan, asumat de către toate formațiunile politice de bună credință, care vor garanta aplicarea acestuia imediat după ce vor ajunge în administrația locală.
➡️ Invit, în acest sens, toți reprezentanții partidelor din Satu Mare să pună interesele comunității înaintea intereselor de partid, să dea dovadă de bună credință și să accepte conceperea și respectarea unui astfel de Master Plan.
➡️ Începând de astăzi, voi trimite invitații directe tuturor candidaților la primăria Satu Mare, indiferent de partidul din care fac parte, cu scopul de a discuta și de a stabili ordinea celor mai importante probleme ale comunității noastre. Voi face public rezultatul acestor discuții.
➡️ Dacă pentru crearea unei alianțe toate partidele au găsit tot felul de scuze pentru a nu se realiza, cred că acest proiect, vital pentru Satu Mare nu va eșua. Numai astfel, reprezentanții partidelor vor putea să dovedească buna credință față de interesele comunității.
Așa să ne ajute Dumnezeu! 🙏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright@2020 Mihai Huzau | Toate drepturile rezervate