Blog

Mihai Huzău: Nu sunt de acord ca Taxa de Salubrizare să fie transferată cetăţenilor!

Şedinţa de joi a Consiliului Local pe care am prezidat-o a fost una foarte tensionată. Motivul a fost “Proiectul de hotărâre pentru aprobarea taxei reglementate de O.U.G. 196/22.12.2005 privind Fondul pentru Mediu”, mai exact, consilierii locali trebuiau să voteze dacă îi obligă sau nu pe sătmăreni să suporte cheltuielile cu mult controvesata taxă de 80 lei/tonă de gunoi depozitat la groapă.

În momentul de faţă există o reglementare care trebuie pusă în aplicare, respectiv art. 9, alin 1, lit. C. din OUG 196/2005 care spune că: “Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:

c) taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare.”

Deci, conform acestei prevederi, această Taxă de Mediu ar trebui plătită de către Depozit Ecologic DOBA (SPASIMD Satu Mare) şi percepută de la firma de salubrizare (SC Florisal SA), fapt care se întâmplă în prezent.

O parte din consilierii locali au ridicat problema recuperării acestei taxe (de către SC FLORISAL SA) de la cetăţenii şi firmele sătmărene. Dacă am accepta acest lucru, ar însemna să admitem că ne interesează mai mult profitabilitatea sau eventualele pierderi ale firmei de salubrizare decât interesele sătmărenilor.

Eu nu pot să fiu de acord cu asta! Această taxă de mediu este în prezent plătită de către Florisal SA şi chiar dacă le produce anumite pierderi, consider că în lipsa unor prevederi legislative clare, trebuie să rămână aşa. Florisal pe de altă parte poate să-şi diminueze cuantumul acestei taxe prin organizarea eficientă a colectării selective a deşeurilor, lucru pe care în prezent nu îl face.

Men\ionez faptul că în momentul de faţă nu s-au emis normele de aplicare ale acestei Ordonanţe de Urgenţă, care de asemenea ar putea să clarifice cine trebuie să plătească această taxă. Cu toate acestea, noi, Consiliul Local Satu Mare ne-am grăbit să aplicăm această taxă de salubrizare care încarcă inutil sătmărenii.

Puteam să lăsăm lucrurile aşa cum sunt şi Florisal să plătească în continuare taxa fără să aibă posibilitatea de a-şi recupera pierderea sau puteam să aşteptăm normele metodologice de aplicare, norme care cel mai probabil ar clarifica toate acestea.

Dar asta se putea întâmpla peste câteva luni, iar pierderea celor de la Florisal ar fi fost mai mare şi în opinia unor consilieri locali, ar fi fost inadmisibil.

Astăzi voi trimite o solicitare către Ministerul Mediului, căruia am să îi cer clarificări cu privinţă la obligativitatea transferului acestei taxe către cetăţeni. Am să revin cu un comunicat în momentul în care voi primi aceste clarificări.

Consilier Local ALDE,

Mihai Huzău

Sursa: informatia-zilei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright@2020 Mihai Huzau | Toate drepturile rezervate