Blog

Tineretul din forţa civică a oferit flori pe străzile oraşului

Cu ocazia zilei de 8 martie, zi în care este sărbătorită femeia în peste şaizeci de state ale lumii, tineretul din Forţa Civică Satu Mare, în frunte cu preşedintele Organizaţiei de Tineret, Mihai Huzău, au ieşit pe străzile oraşului nostru pentru a dărui flori sărbătoritelor acestei zile.

Pe traseul lor, membrii OTFC Satu Mare s-au oprit şi la Primăria Municipiului Satu Mare, la cabinetul primarului Dorel Coica, unde au împărţit câte o floare atât angajatelor, cât şi domnului primar, personal. Gestul făcut a fost unul simbolic, venit din partea secretarului general OTFC Satu Mare, Raluca Cherecheş, care la rândul ei a primit o floare din partea primarului.

De asemenea, băieţii din OTFC Satu Mare au dăruit flori atât angajatelor de la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, cât şi la Cancelaria Prefectului şi i-au lăsat o floare viceprimarului Marcela Papici, care la momentul respectiv nu se afla în instituţie.

Totodată, astăzi, tinerii din organizaţie au dorit să facă o surpriză şi fostelor colege de alianţă electorală din PDL, trecând pe la sediul acestora. Doamnele întâlnite pe stradă au avut reacţii deosebit de frumoase şi vorbe de încurajare la îndemână, adresate tineretului Forţa Civică Satu Mare.

“Ne bucură nespus să vedem că suntem acel “aer proaspăt” de care Satu Mare avea nevoie de multă vreme şi dorim să mulţumim pe această cale pentru vorbele bune şi să urăm o primăvară frumoasă fiecărei femei din oraşul nostru cu care nu am reuşit să ne întâlnim astăzi”, au transmis reprezentanţii OTFC Satu Mare.

Sursa: http://www.informatia-zilei.ro/sm/femeilor-li-s-a-aprins-dorinta-de-a-sarbatori-8-martie/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright@2020 Mihai Huzau | Toate drepturile rezervate